Mucegaiul Urban: Cronici subterane ale Orașului Timișoara

Tururi ghidate propuse de Gavril Pop și Ioana Balint
4 aprilie & 16 aprilie 2024, Timișoara

Ce este un oraș? Cum apar orașele? Trebuie doar să fim foarte atenți, să deschidem ochii și să privim totul în de-aproape, fiindcă totul este conectat. Și noi, ca absolut toate formele de viață. Pornind de la ideea că orașele sunt asemenea ecosistemelor vii, conectate prin rețele invizibile, plimbările noastre tematice explorează paralela dintre dezvoltarea urbană și comunicarea miceliului din sol.

Tururile ghidate pornesc din Piața Unirii, de unde vom porni în explorarea cartierelor istorice și monumentelor emblematice ale orașului, aducând la lumină poveștile și legendele care dau viață fiecărui colț al Timișoarei. Vom descoperi cum orașul este modelat de mediul său natural, de la terenul mlăștinos pe care este construit, până la apele canalului Bega, care l-au modelat și despre provocările pe care le implică această configurație.

👀 Atelierul face parte din POD – Program de Observare și Descoperire, un nou proiect implementat de Asociația Foc și Pară, spațiul Indecis artist run, în parteneriat cu Școala Gimnazială Rudolf Walther și Școlile Gimnaziale nr. 1 și nr. 4 din Timișoara.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.